Deci, români, ce alegeți în 2024: să fiți sau nu?
Care țară? România nu există!
Cu un tupeu incredibil, Miron Cozma a spus, luni dimineață, la intrarea în Parchetul General: „Care Mineriadă? Nu a existat Mineriadă!”
Cozma s-a aflat la Parchet pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, refăcut de procurori. Dar nu știu ce mai investighează procurorii, din moment ce steaua căzătoare a huilei ne spune clar că NU a existat o Mineriadă!
Mie mi se pare incredibil că un personaj ca Miron Cozma a existat și există. Dar poate, la fel ca Mineriada, și Cozma e doar o plăsmuire a imaginației noastre.
Poate că, de fapt, toată țara asta e doar în mintea noastră. Sunt șanse mari ca România să nu existe.
N-are cum să existe o țară unde adevărul istoric e răstălmăcit de orice gură ticăloasă și unde cei care ar trebui să plătească pentru faptele lor încă mai au tupeul să ne scuipe în față, spunându-ne că n-am înțeles noi bine evenimentele. Probabil n-a existat nicio Revoluție în 1989.
N-are cum să existe o țară care după ce a scăpat de comunism prin vărsare de sânge a ales tot comuniști.
N-are cum să existe un popor care l-a ales pe Iliescu de trei ori și pe Băsescu și pe Iohannis de câte două ori.
N-are cum să existe un popor furat la greu în ultimii 35 de ani, care votează tot hoți.
N-are cum să existe o țară în care PNL e PSD-ul galben, USR – singura alternativă reală de după Revoluție la partidele vechi – e o dezamăgire, iar AUR e a treia forță politică.
N-are cum să existe o țară cu un sistem medical în colaps, dar care își permite să piardă 700 de milioane de euro din PNRR pentru spitale, deoarece politicienii nu pot garanta că le pot finaliza până în 2026.
N-are cum să existe o țară în care educația e bătaia de joc a fiecărui guvern. Cum poate exista o țară fără educație? Serios, CUM???
Pe cale de consecință, n-are cum să existe o țară în care cea mai mare realizare a tinerilor e să o părăsească.
N-are cum să existe o țară fără infrastructură. Cum să ai o economie solidă fără drumuri? Cum să circule mărfurile rapid, dacă tu construiești autostrăzi într-un ritm mai lent decât evoluția umană? Așa ceva nu există!
N-are cum să existe o țară în care politicienii condamnă corupția în discursuri grandioase, dar sunt prinși cu mâna în sacul public mai des decât reușesc să inaugureze câte un proiect.
N-are cum să existe o țară în care justiția funcționează doar pentru șmecheri. Spuneți și voi, poate exista un stat fără justiție?
N-are cum să existe o țară în care 50% din populație e în mediul rural, dar agricultura e praf.
Nu poate exista un stat în care a patra putere nu e liberă, ci cumpărată, iar adevărul e distorsionat de cei care dețin puterea.
Totuși, România s-ar putea să existe. S-ar putea să intre din nou în existență prin alegerile pe care le face.
Deci, români, ce alegeți în 2024: să fiți sau nu?