Încheierea taberei pentru copii cu dizabilități

241
0
Share:

Fundația de Asistență Socială ,,Inima Copilului Cluj anunță finalizarea taberei pentru copii cu dizabilități, punct major al proiectului ,,Accesibilitate în comunitate“, proiect finanțat în cadrul programului de susținere a organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, lansat și finanțat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

16 copii cu dizabilități și aparținătorii acestora s-au bucurat de tabără, unde, prin activități de divertisment, și-au îmbunătățit capacitățile de integrare în comunitate, dar și cele motrice ori de comunicare. Pe lângă managerul de proiect, Tiberiu Cornel Sînpetrean, și asistentul manager, Alina Lakatos-Iancu, copiii au avut parte de atenția a doi psihoterapeuți, dar și de ajutorul a opt voluntari.

În cadrul taberei oferite gratuit (inclusiv transportul, cazarea și masa), copiii s-au delectat cu următoarele activități:

două excursii în împrejurimile taberei, la Răchițele (vizitarea Cascadei Miresei) și la Peștera Scărișoara; copiii au avut ocazia să vadă, să simtă, să miroasă, să încerce senzații noi, să-și îmbunătățească dispoziția; excursiile le-au oferit oportunități de învățare despre natură, diversitate, geografie etc., care le stimulează curiozitatea și imaginația;

– ateliere de creație – trei ateliere zilnice (atelier de pictură „Ce culoare are emoția ta?”, cenaclu muzical „Cum cântă emoția ta?”, un studio de dans „Cum dansează emoția ta?”, un concurs sportiv, ce a constat în parcurgerea unui traseu motric (probe: cu obstacole, covoraș senzorial, tunel, popice, joc de aruncare la țintă etc.).

Copiii au manifestat în permanență dorință de implicare, au fost activi și bucuroși să participe la proiectul propus de Asociația „Inima Copilului” Cluj.

Obiectivul general al proiectului ,,Accesibilitate în comunitate“ este de a promova un pachet de măsuri eficiente pentru creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități și constă în dezvoltarea de abilități necesare adoptării unui stil de viață incluziv și activ, securizant, în rândul persoanelor cu dizabilități, de categorii de vârstă diferite, din județul Cluj, consolidarea capacității de reziliență, în vederea participării acestora la viața socială a comunității în care trăiesc.

Tabăra pentru copii cu dizabilități și pentru însoțitorii acestora s-a desfășurat în perioada 25-28 august 2023, în satul de vacanță IC Ponor-Padiș, din județul Cluj.

Printre activitățile principale ale proiectului se numără: tabăra pentru copii cu dizabilități, excursii, ateliere de creație, asigurarea de servicii de specialitate psihoterapeutice, campanii de conștientizare a societății axate pe necesitatea integrării persoanelor cu dizabilități în societate, pe principiul egalității de șanse și nondiscriminării, realizarea unei cercetări interne privind gradul de implicare și sociabilitate al grupului țintă în raport cu serviciile puse la dispoziția acestora, precum și un set de alte acțiuni premergătoare și organizatorice.

Valoarea proiectului este de 147.000,00 de lei, din care 3.000 de lei reprezintă contribuția solicitantului.

Share:

Leave a reply