Ministrul Fechet vede roz SGR

80
0
Share:

Ministrul Mircea Fechet vede totul în roz atunci când vine vorba despre funcționarea Sistemului de Garanție Returnare, chiar dacă cetățenii de foarte multe ori tind să-l contrazică. Pare că ministrul are ochelari de cal și nu vede și ceea ce spun cetățenii!

„Start bun pentru SGR în al doilea an de funcționare: peste 342,4 milioane ambalaje au fost returnate în ianuarie, iar aproximativ 17.800 tone de PET-uri, sticle și doze de aluminiu au ajuns deja în fabricile de reciclare” scrie ministrul pe contul său de facebook.

Sistemul a adăugat 78 aparate de colectare automată (RVM-uri) noi la magazine, foarte bune și acestea pentru prima lună a anului zice ministrul, o picătură de apă într-un ocean i-ar răspunde milioanele de țărani care, în satul lor, nu au nici un automat SGR. „După un an plin de recorduri, încheiat cu un total de 3,36 miliarde de ambalaje returnate, adică o performanță de invidiat în rândul statelor europene, Sistemul Garanție – Returnare are de făcut un pas decisiv în 2025: să se dezvolte la nivel de comunitate.Ne-am mobilizat în 2024 să facem țara mai curată, iar în acest an avem toate motivele să rămânem la fel de ambițioși, pentru că am reușit împreună ce nu s-a făcut în România în 30 ani:
✅ primul miliard de ambalaje returnate prin SGR a venit la jumătate de an de la lansarea programului, în august
✅ al doilea și al treilea miliard au venit la distanță de numai o lună, octombrie și noiembrie
✅ am avut rate de colectare de peste 80% atinse în luni consecutive, mai exact în lunile de toamnă, care au adus o recoltă bună pentru SGR
✅ rețeaua națională de puncte de colectare automată numără mii de puncte active și funcționale, iar de la o lună la alta au fost și sunt în continuare instalate câteva sute de noi aparate de colectare (RVM-uri)
✅ și cel mai important lucru, în opinia mea: am reușit să creăm mii de noi locuri de muncă verzi, într-o industrie nouă și cu mult potențial, industria reciclării.
Când tragem linie și adunăm, avem de ce să accelerăm, iar Sistemul Garanție – Returnare să funcționeze ca uns, cu reglaje pe care le facem din mers. 99,3% din cele peste 25.000 comenzi pentru ridicarea ambalajelor de la comercianți au fost preluate fără nicio zi de întârziere la colectarea automată și 99,58% la colectarea manuală, ceea ce arată o colaborare excelentă; la acest capitol merge treaba aproape la perfecție” mai scrie ministrul.
Cu toate laudele, în cele mai multe cazuri neajunsurile sunt sunt și mai numeroase decât laudele: la automate se fac cozi uriașe, de multe ori durează foarte mult returnarea, oamenii nu primesc de fiecare dată cei 50 de bani ci tichete deși, de reținut, li se rețin tichete, lipsa automatelor SGR din anumite zone, proasta lor funcționare și defectarea tot mai deasă. Și e de înțeles că se strică frecvent aceste automate de reciclare câtă vreme numărul lor este extrem de mic și se folosesc intensiv, oamenii fiind obligați să-și recupereze banii plătiți garanție.
„Va contribui în mare măsură și extinderea centrelor regionale de numărare și sortare, la fel cum va conta fiecare RVM nou instalat, de capacitate mică sau mare, iar aici voi fi primul care va urmări atent și va saluta inițiativele care aduc plusuri în infrastructura de colectare și debarasare.Dacă era nevoie de o dovadă în plus că facem echipă bună când tragem mai mulți pentru același obiectiv, eu cred că SGR ne-a adus-o încă din primul an de la lansare: se poate și în România! Continuăm” mai scrie Fechet.
„Investitia in RVM uri este fix a antreprenorului , care se amortezeaza pe termen lung si din pacate nu permite tuturor achizitia unui astfel de aparat care in momentul de fata este comercializat de catre un singur furnizor agreat ( Tomra ) la preturi exagerate.Asa ca nu vad nici un motiv de lauda pt dumneavoastra !Daca ati fi gandit sa veniti in sprijinul antreprenorilor cu o subventie care sa incurajeze achizitia de mai multe aparate , oamenii nu ar mai fi stat la cozi , iar daca permiteti si altor companii sa importe si sa autorizeze astfel de aparate cu siguranta preturile ar deveni mai accesibile si atunci ati fi de laudat ca ministru . Pana atunci cautati solutii pt a putea instala UAT urile aparate RVM si astfel veniti si in sprijinul cetateanului din mediul rural. Succes !” îi scrie Cătălin Craiu ministrului, într-un comentariu la postarea acestuia.
George-Alexandru Marinescu ”Capacitatea de preluare e mult sub cea de vânzare. Timpul are o valoare. O familie normala pune in balanta cand are de asteptat 20 min dupa profesionistii care rascolesc gunoaiele si scit 200 lei pe zi din asta. Apari ca fraierul cu 10 sticle cand ala vine cu 2 3 saci, până blocheaza aparatul iar sictiriții aia din magazin nu mai apar sa rezolve”.
Tică Frățilă

”Deși ați anunțat încă din 29 martie că magazinele vor trebui să preia manual PET-urile când aparatele nu funcționează, eu încă aștept să trimiteți acea scrisoare oficială către operatorii economici. Nu mai vreau să mă întorc cu sacul de sticle acasă, iar șefa de magazin să mă ia la perpulis când îi spun de această obligație. Poate ar fi momentul să clarificați lucrurile, au trecut 310 zile de cand ati spus”.
Doina Raducan

„Mai e nevoie de încă 200 de aparate doar în orașe. Trebuie instalate și în comune. Alte sute.
Asta ca să ne arătați respect pentru timpul nostru. In micile orașe vin sătenii cu sacii, e imposibil să reciclezi fără să pierzi o oră două la coadă”.
George OG

Felicitari pentru initiativa, se vede schimbarea pe strazi, parcuri etc…insa pe teren situatia este destul de complicata…aparatele merg destul de lent, se blocheaza foarte des, sunt sensibile la cea mai mica cuta ori strop de lichid, plus ca nici dupa atata timp nu exista un acord intre supermarket-uri si anume sunt ambalaje de la kaufland ce nu sunt acceptate la penny si invers…
Viorel Gheorghe

În comune ,sate și orașe mici nu functiineaza.nimeni din asa zise buticuri nu primesc iar singurul magazin mai mare este coplesit.numarul mare de peturi provine de la.apa.plata de 2 litri pentru băut și gătit pentru ca apa de.la.robinet nu se poate bea.
Marian Alexandru

Totul este o mare „spalare” de bani in „familie” ca sa spunem asa! Sunt acceptate aparate doar de la o singura firma (oare de ce??). Unele din aceste aparate functioneaza mai mult sau mai putin uneori deloc in unele locatii. Repararea unui aparat dureaza uneori saptamani bune. Totul se invarte in jurul a 2 firme.
Share:

Leave a reply